Cardul European pentru Dizabilitate - fără bariere prin Europa!

 

 

Conferința de presă pentru diseminarea rezultatelor proiectului “Șanse egale în comunitatea noastră” la un an de la începerea implementării

Daniela, aparținând ea însăși categoriei sociale de persoană cu handicap, se află și de partea celor care luptă pentru promovarea drepturilor și combaterea stigmatizării la care sunt supuse aceste persoane. O dublă perspectivă, care îi dă îndreptățirea și îi conferă curajul de a vorbi în fața tuturor despre problemele și soluțiile care se impun.

Direcția  Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 vă invită, joi, 23 octombrie 2014, începând cu ora 11:00, la conferința de presă ”Handicapul, un fel normal de a fi”, organizată în scopul diseminării rezultatelor proiectului “Șanse egale în comunitatea noastră”, POSDRU/122/6.2/G/124026, la un an de la începerea implementării acestuia.

Evenimentul va avea loc la Hotel IBIS București-Gara de Nord, Sala Berlioz, Calea Griviței 143, sector 1, Bucureşti.

Psiholog, clinician şi psihoterapeut, Daniela Dumitrescu va împărtăşi auditoriului miturile legate de statutul de persoană cu dizabilităţii, dar şi propriul traseu de dezvoltare. Drumul ei sinuos, dar cu final fericit, poate fi o sursă reală şi autentică de motivare pentru toţi cei care nu cred că viaţa cu o dizabilitate este frumoasă!

Proiectul “Șanse egale în comunitatea noastră” este implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordată din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, axa prioritară 6 “Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de intervenție 6.2 “Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”.

Pentru confirmarea participării și informații suplimentare, vă invităm să ne contactați la: oana.porfir@dgaspc6.com, telefon: 0744993340

Persoana de contact:  Porfir Oana Maria, Asistent PR, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.