Cardul European pentru Dizabilitate - fără bariere prin Europa!

 

 

Pași concreți de stimulare a integrării socio-profesionale a grupurilor vulnerabile în cadrul proiectului “Șanse egale în comunitatea noastră”

Facilitarea finanţării de microîntreprinderi care să permită persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile lucrul la domiciliu,  intensificarea relaţiei dintre asistenţii sociali, persoanele aparţinând grupurilor vulnerabile şi angajatori, precum și realizarea unei platforme online care să centralizeze informaţii cu privire la desfășurarea cursurilor gratuite oferite grupurilor vulnerabile sunt câteva dintre concluziile la care au ajuns specialiștii cu ocazia întâlnirilor de lucru organizate în cadrul proiectului “Șanse egale în comunitatea noastră”, derulat în regiunea București - Ilfov, în perioada 1 octombrie 2013 – 31 martie 2015.

Profesioniștii au mai propus realizarea unei strategii naţionale de incluziune socială a grupurilor vulnerabile și au dezbătut  subiecte legate de problematica integrării socio-profesionale a grupurilor vulnerabile,  subliniind necunoaşterea/slaba informare cu privire la  drepturile persoanelor cu handicap de către acestea şi membrii familiilor lor, iar în cazul persoanelor de etnie romă şi a persoanelor condamnate, s-a evidențiat faptul că acceptarea şi integrarea acestora este extrem de dificilă.

În ceea ce privește sustenabilitatea acestor programe de calificare, specialiștii au concluzionat că se impune un program de mediere şi consiliere multidisciplinară pentru persoanele şi familiile acestora care au urmat cursuri de calificare şi care întâmpină dificultăţi de integrare pe piaţa muncii.
Proiectul “Șanse egale în comunitatea noastră”, are ca obiectiv general stimularea integrării pe piata muncii a 220 de persoane aparţinând categoriilor sociale vulnerabile.

Proiectul se derulează în regiunea București - Ilfov, în perioada 1 octombrie 2013 – 31 martie 2015, cu o valoare totală de 1.402.018,96 lei din care finanțarea nerambursabilă din fonduri europene este de 1.373.978,58 lei.

Pentru detalii suplimentare: Porfir Oana Maria, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Asistent PR, tel.0730.649.539, email: office@dgaspc6.com